23.02.2026
Asta nu mai e doar o poftă
„Vreau și eu.”
Trei cuvinte simple, pe care le spui fără să-ți dai seama.
Cum apare primul impuls al dorinței
Când îți dorești ceva bun de mâncare.
Când vezi o cafea aburindă la 8 dimineața.
Când treci pe lângă o covrigărie și miroase a semințe proaspăt prăjite.
Vrei și îți iei. Simplu. Fără calcule. Fără remușcări.
Când „vreau și eu” trece de la impuls la plan
Apoi sunt dorințele mai mari:
Aici, „vreau și eu” rămâne uneori doar un gând prins între un reel și un scroll.
Dar la un moment dat, fără dramatism, ceva se schimbă. Propoziția devine întrebare:
„Dacă vreau… ce fac?”
Așa începe trecerea de la impuls la obiectiv.
De la „mă uit” la „aș putea”.
Fiecare dorință ascunde o nevoie reală
În spatele fiecărui „vreau și eu” există un motiv:
- ● mai mult confort,
- ● mai mult spațiu,
- ● mai multă libertate,
- ● mai mult control asupra finanțelor personale.
Marile schimbări nu încep cu planuri complicate.
Încep cu:
Momentul potrivit nu vine singur, îl creezi tu
Mult timp am auzit că dorințele sunt impulsive și că e mai sigur să aștepți. Dar adevărul este că „momentul potrivit” apare atunci când îl construiești.
Dacă înțelegi de ce îți dorești ceva, dacă știi ce înseamnă pentru tine și dacă nu e doar o reacție la ce vezi în feed, atunci „vreau și eu” devine direcție. Devine un plan financiar, o decizie informată.
Iar când ai instrumentul potrivit, cum este creditul de invidii personale, pasul nu mai pare uriaș, pare posibil.
De ce „vreau și eu” e, de fapt, o busolă
Poate că nu e nimic greșit în această propoziție.
Poate că „vreau și eu” este una dintre cele mai oneste forme de auto‑cunoaștere.
Pentru că, în clipa în care trece de la scroll la acțiune, traseul tău se schimbă.