• Noutăți
  • Starea serviciilor

    Starea serviciilor

  • Descarcă Salt
  • 16.10.2025

    Dă block paparazzi buletinelor

    Să începem cu evidentul: buletinul tău nu e influencer. Nu trebuie să fie peste tot. Nu are ce căuta în tabloide, story-uri sau știri de ultimă oră. Are doar un rol principal, să fie al tău. Nu trending topic pe internet.

    O fi al tău și-l iubești, dar să știi că nu are nevoie de like-uri, reach sau colaborări.

    Nu visează la un cont de TikTok și sigur nu-și dorește o poză virală pe grupul „Ajutor, am nevoie de un credit urgent”.

    Și totuși... de ce trimit unii oameni poze cu actul lor de identitate necunoscuților? Sau, alții care dau selfie-uri cu buletinul pentru, hata, „identificare rapidă”? Spoiler alert: nu e rapid. E riscant. Like, very riscant!

    De aici până la un credit făcut în numele tău, drumul e scurt. Gen, doi pași. Sau două click-uri.

    Caz pentru care, uite un mic ghid prin care te învățăm cum să recunoști „followerii” falși ai buletinului tău.

    💬 „Trimite-mi o copie după buletin să te ajut să obții un credit.”

    😶‍🌫️ Scam. Banca nu lucrează cu intermediari și nu cere bani pentru acordarea unui credit.

    📸 „Ai nevoie doar de un selfie și de actul tău de identitate.”

    😶‍🌫️ Red flag. Nu trimite niciodată documente personale către persoane necunoscute.

    🔗 „Apasă pe linkul acesta pentru o ofertă specială.”

    😶‍🌫️ Nope. Folosește doar site-ul și aplicația oficială a băncii.

    Ce poți face să nu ajungi nici măcar într-una din situațiile astea?

    Nu lăsa pe nimeni să te filmeze sau să-ți fotografieze actele.
    Nu trimite copii după documente prin rețele de socializare.
    Nu te lăsa presat să acționezi „rapid”. Fraudatorii sunt tot timpul pe grabă. Parcă sunt dați cu terebentină.
    Nu plăti niciodată sume de bani către terți pentru un credit.

    Pretty much, ține minte că buletinul tău nu are nevoie de expunere. Are nevoie doar de atenția ta.
    Și nu uita: doar aplicația oficială Salt Bank îți va cere o poză cu buletinul, doar atunci când e cu adevărat nevoie.

    Cel mai simplu lucru pe care îl poți face: data viitoare când primești un mesaj suspect, oprește-te o clipă și gândește-te... ți-ai publica vreodată buletinul pe internet?

    Dacă răspunsul e nu, atunci dă-i block.